Description
Recomandarea Autorului
,,În ultima vreme am observat o deosebită atenție și dorință de informare în rândul oamenilor, care doresc să afle care sunt cauzele spirituale ale bolilor, cum acestea pot fi tratate și modul în care omul este înțeles din punct de vedere holistic, astfel că mi-am propus să abordez un subiect care interesează pe toată lumea, respectiv cauzele spirituale ale bolilor și modul în care bolile trebuie privite din punct de vedere spiritual. Degeaba tratăm trupul, dacă din punct de vedere spiritual nu reușim să înțelegem cu adevărat esența bolii, nu reușim să îndepărtăm cauza și nu reușim să realizăm un echilibru în interiorul nostru.
Se știe foarte clar că toate bolile sunt mentale, de la Sfinții Părinți, care ne spun acest lucru de sute de ani, desigur, și de la alții, sau chiar putem să vorbim aici direct de Iisus Hristos, care ne spune foarte clar că totul este mental.
Astfel, am să vorbesc despre modul în care bolile vin la noi și în același timp cum putem să eliminăm efectul, dacă îndepărtăm cauza. Este bine să știm modul în care vine boala la noi, fie că este a noastră, fie că este din neamul nostru, că se transmite genetic sau se transmite pe o altă cale. În același timp trebuie să vedem momentul în care apare o anumită boală, într-o anumită zonă a corpului nostru, de ce apare, cum apare și care este din punct de vedere spiritual mesajul pe care trebuie să-l înțelegem în trupul nostru.”
Parcurgând cu atenție cartea și studiind cu temeinicie, o să înveți să eviți anumire greșeli din viața cotidiană, care se vor regăsi negreșit în somatizarea din trupul fizic.
Procura o carte care este un manual de ceea ce trebuie evitat în viață.
Reviews
There are no reviews yet.